
Peste 1.700 de candidaţi participă, sâmbătă, la simularea examenului de admitere de la Politehnica Bucureşti.
Simularea examenului de admitere este pentru Facultatea de Automatică şi Calculatoare şi Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei.
“Evenimentul va marca un pas important în pregătirea candidaţilor pentru admiterea din vară, iar la acesta vor participa peste 1.700 de elevi din clasele a XI-a şi a XII-a din întreaga ţară”, a anunţat instituţia de învăţământ superior într-un comunicat transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, simularea va începe la ora 10.00 şi va dura 3 ore, iar candidaţii vor susţine două probe: Matematică şi Fizică sau Informatică, la alegere.
Fiecare probă va conţine 10 întrebări grilă, concepute pentru a reflecta cerinţele examenului de admitere.
Rezultatele vor fi comunicate imediat după încheierea simulării prin corectarea pe loc a testelor, iar notele vor fi disponibile pe platforma online a Politehnicii Bucureşti.
“Simularea oferă o oportunitate pentru viitorii candidaţi de a se familiariza cu formatul examenului oficial şi de a-şi evalua nivelul de pregătire. Participanţii vor putea afla unde se află în procesul lor de învăţare şi îşi vor putea îmbunătăţi performanţa înainte de examenul de admitere din vară”, anunță Politehnica Bucureşti.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează sesiuni gratuite de pregătire la Matematică, Fizică, Informatică în fiecare weekend, destinate examenului de admitere din vară.