Campioana Europei, CSM București a rămas fără o handbalistă pe care se baza în următorul sezon competițional.
Extrema dreaptă Simone Bohme anunță că s-a înțeles cu echipa maghiară Siofok, la care va pleca la finalul acestui an competițional. Handbalista daneză fusese adusă înaintea startului grupelor principale ale Ligii Campionilor pentru a o înlocui pe Cristina Vărzaru, accidentată și are drept de joc în Champions League, fiindcă formația de la care a venit – Viborg, a evoluat în Cupa EHF.
Simone Bohme are 25 de ani și a debutat la Randers, cu care a câștigat Cupa EHF în 2010. Înainte de transferul la CSM București ea a jucat la Viborg din 2015 și a strâns 13 selecții în naționala Danemarcei.