Confidenţialitate

Simona Halep și Marius Copil, meciuri demonstrative la Cluj

Simona Halep și cel mai bine clasat tenismen român al momentului, Marius Copil, vor evolua la vară într-o întîlnire demonstrativă la Cluj. Ei vor juca în compania italienilor Flavia Pennetta și Fabio Fognini.

Întîlnirea este programată în perioada 13-16 iunie, în cadrul evenimentului Sports Festival. Vor fi trei meciuri – Halep cu Pennetta, Copil cu Fognini și unul de dublu mixt.

Demonstrativul cu reprezentanții Italiei a fost prefațat la Cluj de Marius Copil, care tocmai a urcat pe locul 56 mondial. Jucătorul de 29 de ani a spus că pînă la partidele în care va evolua alături de Simona speră să își îndeplinească visul de a pătrunde în premieră în Top 50 ATP.