Simona Halep a transmis pe Facebook prima sa reacție după decizia de a se retrage la Toronto în finala turneului, disputată cu elveţianca Belinda Bencic, sportiva româncă mulțumindu-le celor care au susținut-o în această perioadă.
„De fiecare dată când intru pe teren, am două posibilități în minte: să câștig sau să pierd. Niciodată să renunț. Mi-am dorit mai mult ca orice să termin acest meci, fie și cu o înfrângere. Însă corpul meu a spus „nu” în final. Le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut săptămâna aceasta! Am simțit din plin suportul lor!”, a scris Simona Halep pe pagina ei oficială de Facebook.
De fiecare dată când intru pe teren, am două posibilități în minte: să câștig sau să pierd. Niciodată să renunț. Mi-am…
Posted by Simona Halep on Monday, August 17, 2015
Din cauza unor dureri la piciorul stâng, românca s-a retras în setul al 3-lea, la scorul 0-3. Pe parcursul meciului întins, sportiva tricoloră a apelat de mai multe ori la ajutor medical. Simona Halep pierduse primul set cu 6-7, dar revenise în cel de-al doilea, pe care şi l-a adjudecat cu 7-6.