Simona Halep poate pierde podiumul clasamentului WTA, la finalul turneului de Grand Slam Australian Open.
După aproape doi ani în fotoliul de lider mondial, sportiva din Constanța ar putea ajunge pe locul patru.
În 2018, la Australian Open, Simona Halep a ajuns până în finala competiției, pe care a pierdut-o în fața jucătoarei Carolina Wozniacki, scor 7-6, 3-6, 6-4. În ediția din acest an, locul unu în ierarhia mondială a pierdut în optimi, în faţa Serenei Williams, în trei seturi, 6-1, 4-6, 6-4.
În urma acestui rezultat, Halep va pierde 1060 de puncte în clasamentul WTA, diferenţa dintre ce a obţinut anul trecut pentru calificarea în ultimul act şi retribuţia pentru optimea de la Australian Open 2019.
Simona are emoții în ceea ce privește rămânerea în fruntea clasamentului. Naomi Osaka și Petra Kvitova o pot detrona dacă vor ajunge în semifinale la Australian Open, în timp ce Elina Svitolina și Karolina Pliskova pot prelua fotoliul de lider dacă ajung în ultimul act al turneului de Grand Slam.
Meciurile din sferturile de finală, Australian Open:
Serena Williams – Karolina Pliskova
Naomi Osaka – Elina Svitolina
Petra Kvitova – Ashleigh Barty
Anastasia Pavlyuchenkova – Danielle Rose Collins
Kvitova o poate depăşi pe Simona încă de marţi dimineaţă, 22 ianuarie, dacă se impune în faţa jucătoarei Ashleigh Barty. Pe lângă cehoaică, încă două sportive o mai pot depăşi în acelaşi timp pe Halep, situație în care ar ajunge pe locul patru.
Următoarele turnee la care va participa Simona Halep, alături de antrenorul din Belgia, Thierry Van Clempuut, sunt cele de la Doha (11-16 februarie) şi Dubai (17-23 februarie).