Oficialii competiţiei au anunţat că Simona Halep nu va mai participa la Turneul de la Palermo. Ulterior, informația a fost confirmată și de Simona, pe pagina de Twitter.
În schimb, Halep va participa la Turneul de la Praga, între 10 şi 16 august.
“Dată fiind creșterea numărului de cazuri de COVID-19 din România și temerile mele de a călători în străinătate, am luat cu greu decizia de a mă retrage de la turneul de la Palermo.
Aș vrea să mulțumesc organizatorilor turneului și ministrului Sănătății din Italia pentru eforturile făcute pentru mine”, transmite Halep.
Given the recent rise in Covid19 cases in Romania and my anxieties around international air travel at this time, I have made the tough decision to withdraw from Palermo. I want to thank the tournament director and the Italian ministry of health for all efforts on my behalf 🙏
— Simona Halep (@Simona_Halep) July 26, 2020
Oficialii competiţiei reuşiseră să obţină o dispensă pentru Halep, iar jucătoarea să nu fie nevoită să stea în carantină pentru 14 zile. Cu toate acestea, Halep şi-a amânat revenirea pe teren.
Prima competiţie de după pandemie la care va participa va fi Turneul de la Praga, ce se va desfăşura în perioada 10-16 august.