Confidenţialitate

Simona Halep, nominalizată de WTA la lovitura lunii martie

Simona Halep a fost nominalizată cu un punct cîștigat în fața germancei Julia Goerges, pe care a învins-o cu 6-4, 6-1 în turul al treilea al Open-ului de la Miami.

Jucătoarea română concurează pentru această distincție cu Agnieszka Radwanska, Serena Williams, Angelique Kerber și Camila Giorgi iar fanii pot vota cîștigătoarea pe site-ul WTA pînă joi, la miezul nopții.

În altă ordine de idei, Halep a coborît începînd de astăzi pe locul 6 în clasamentul mondial. Ea a ieșit după doi ani din Top 5, fiind depășită de Viktoria Azarenka din Belarus, care a cîștigat turneul de la Miami și are acum 301 puncte avans față de constănțeancă.

În fruntea ierarhiei, lidera Serena Williams este urmată de Angelique Kerber, Agnieszka Radwanska și Garbine Muguruza.

Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.