Confidenţialitate

Simona Halep își va prezenta trofeul la Arena Națională

Campioana de la Roland Garros, Simona Halep, aterizează la București la ora 16 și 15 minute, iar diseară, de la ora 20, își va prezenta trofeul.

Evenimentul va avea loc la Arena Națională.

Inițial, Gazeta Sporturilor a scris că evenimentul nu va avea loc în incinta stadionului, fiindcă nu a fost timp pentru aprobări, ci pe scările din dreptul tribunei oficiale.

Potrivit Gazetei Sporturilor, Simona Halep și cei din stafful sau au solicitat inițial aprobare pentru a celebra victoria alături de fani într-o piață din capitală, însă, tot din cauza timpului scurt pentru aprobări și organizare, i s-a propus varianta de la Arena Națională.

Între timp, însă, viceprimarul Aurelian Bădulescu a confirmat pentru Europa FM că festivitatea va avea loc pe Arena Națională, iar Președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, ne-a declarat că nici un moment nu s-a pus în discuție organizarea evenimentului în alt loc decât pe Arena Națională.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Accesul va fi permis de la ora 18,00, prin strazile Maior Coravu, Pierre de Coubertin și Basarabiei.

Intrarea este liberă.

”Voi prezenta trofeul primit pentru câștigarea primului turneu de Grand Slam. Roland Garros 2018. Vă mulțumesc tuturor pentru susținere! Vă aștept la Arena Națională!”, a scris numărul 1 WTA pe pagina sa de Facebook.

Simona Halep a câştigat sâmbată finala de la Roland Garros, unde s-a impus în faţa americancei Sloane Stephens. Românca a reușit să obţină primul trofeu de Grand Slam din carieră și rămâne lideul clasamentului mondial.