Simona Halep pune înfrângerea de marți cu Serena Williams pe seama serviciului, care nu i-a funcţionat foarte bine.
În conferinţa de după meciul din sferturile Australian Open, Simona a mai spus că îşi reproşează atitudinea mai negativă din tot turneul, dar a spus că va lucra la ea.
„Nu am fost aşa de departe, a fost mai puternică în momentele importante, am avut 3 la 1 în setul 2 şi serviciul nu m-a ajutat prea mult, nu a funcţionat azi. Cred că am avut un joc bun azi, nu sunt chiar aşa dezamăgită de mine. Atitudinea poate că a fost puţin prea negativă tot turneul, dar voi lucra la asta şi mă voi întoarce mai puternică în această privinţă”, a declarat Simona Halep, după mediul cu Serena Williams.
Serena Williams a câștigat meciul împotriva Simonei Halep, scor 3-6, 3-6, după o partidă care a durat doar o oră și 22 de minute. Acum, Serena Williams o va întâlni în semifinalele de la Autralian Open pe Naomi Osaka.
Scriitorul și gazetarul Cristian Tudor Popescu a comentat, pentru Europa FM, înfrângerea Simonei Halep în fața Serenei Williams, din sferturile de finală de la Australian Open.
Acesta spune că jucătoarea nostră nu a știut să profite de momentele de slăbiciune ale jucătoarei din Statele Unite:
„Serena nu a făcut cel mai bun meci al ei, nu a fost imbatabilă, a avut și momente de slăbiciune, dar Simona nu a știut să profite de ele și aș spune ceva paradoxal, parcă nici nu a vrut. Simona nu a mai servit atât de bine. (…) La inițiativă, nu am înțeles de ce a jucat zgârcit, cu frică în anumite momente, mai degrabă să nu greșească. Era clar că o astfel de atitudine în joc duce la o înfrângere în fața Serenei.”