În tenis, azi începe ultimul turneu de mare șlem al anului, cel de la US Open. Simona Halep revine pe teren în această seară, de la ora 18. Are un meci greu în turul inaugural, împotriva italiencei Camila Giorgi.
Principala întrebare în cazul Simonei este dacă s-a recuperat după accidentările din ultima perioadă. O ruptură musculară la gamba stângă a ținut-o departe de teren trei luni. Apoi a fost nevoită să se retragă din turneul de la Cincinatti, din cauza unei mici rupturi la piciorul drept.
Ea s-a antrenat în ultimele zile la New York. În multe dintre fotografii apare cu un bandaj la picior.
Adversara ei, Camila Giorgi, vine după o serie impresionantă de victorii la Montreal, unde a câștigat cel mai important turneu al carierei.
Halep și Giorgi s-au mai întâlnit o singură dată în circuitul WTA, în 2015. Atunci a câștigat Simona în două seturi.
Tot azi, Irina Begu joacă împotriva Andreei Petkovic din Germania, cea care a câștigat prima ediție a turneului Winners Open, de la Cluj Napoca.
Ana Bogdan o întâlnește pe Rebeka Masarova din Spania.
Gabriela Ruse, calificată în premieră pe tablou, are o adeversară dificilă – pe Marketa Vondrousova din Cehia, finalistă la Roland Garros în 2019 și la Jocurile Olimpice de anul acesta.
Mâine va intra în competiție și Sorana Cârstea, împotriva sportivei din Rusia Veronika Kudermetova.