Confidenţialitate

Simona Halep confirmă participarea la Turneul Campioanelor de la Shenzen

Simona Halep spune că va ajunge săptămîna viitoare în China și speră să fie sută la sută aptă pentru finala sezonului, programată în perioada 27 octombrie – 3 noiembrie.

Simona este deocamdată în țară și se recuperează după problemele medicale cu care s-a confruntat recent în sezonul asiatic, la Wuhan și Beijing.

Ea a vorbit și despre ce își propune pentru anul viitor, cînd va relua colaborarea cu Darren Cahill, și a spus că principalul ei obiectiv în 2020 va fi cucerirea unei medalii la Jocurile Olimpice. Halep vrea să joace toate probele la Tokyo,inclusiv dublu mixt, și a dezvăluit că la dublu feminin intenționează să joace alături de Irina Begu.