Pasionații de tenis, care au votat în cadrul sondajelor realizate de site-ul circuitului profesionist feminin, wtatennis.com., au desemnat-o pe Simona Halep, locul 2 mondial, câștigătoarea categoriei ”cea mai frumoasă ţinută în afara terenului” (”Best Dress Off-Court”) în 2015, pentru o ţinută pe care românca a purtat-o la petrecerea sportivilor de la Roland Garros.
Simona Halep a mai fost nominalizată la alte patru categorii, ”sportiva preferată a fanilor pe reţele de socializare”, ”postarea anului” în rețelele de socializare, ”meciul WTA al anului” și ”cea mai frumoasă ținută pe teren”.
Agnieszka Radwanska, jucătoarea de tenis poloneză care se află pe locul 5 WTA, a fost aleasă câștigătoare la secținea ”cea mai frumoasă ținută pe teren”, la turneul de la Toronto.
De asemenea, Radwanska a fost declarată ”sportiva preferată a fanilor pe reţele de socializare” şi a mai fost învingătoare la categoria ”meciul anului”, cu victoria obţinută în faţa spaniolei Garbine Muguruza, scor 6-7 (5), 6-3, 7-5, la Turneul Campioanelor.
Au mai fost şi alte secţiuni ale sondajului legate de social media, printre câştigătoare s-au mai numărat Serena Williams, cu ”postarea anului” şi Ana Ivanovici, la categoria ”selfie-ul anului”.
Foto: Facebook