La aproape 3 luni de la ultimul meci jucat, Simona Halep anunță că vrea să revină cât mai curând în circuitul de tenis profesionist. Tenismena a postat pe internet o fotografie în care se află alături de Daniel Dobre, antrenor cu care a cucerit trofeul de la Wimbledon în 2019. Fosta lideră WTA a mai spus fanilor că și-a tratat accidentarea de la genunchi în Italia.
„Am fost în Italia la recomandarea domnului Dobre pentru a încerca să rezolv cu accidentarea. A fost o deplasare benefică și mă bucur tare mult să îl am alături pe domnul Dobre. Sper să revin curând pe teren” a scris Halep, pe Instagram.
Românca a revenit pe teren în luna martie, după o pauză de un an și jumătate, cauzată de suspendarea primită pentru dopaj.
A pierdut primul meci cu Badosa pe 19 martie și s-a retras în meciul cu McCartney Kessler pe 15 mai, în primul tur al turneului Trophee Clarins.
Atunci, tenismena a abandonat din cauza problemelor medicale, după ce câștigase primul set, scor 7-5.
Acesta a fost ultimul meci oficial al său.
La sfârșitul lunii iulie, Simona transmitea că se confruntă cu o accidentare complicată la genunchi.
Sursa foto: Shutterstock