Simona Halep este începînd de astăzi pe locul 5 mondial. Halep și Bianca Andreescu au fost ajutate de eliminarea Elinei Svitolina din turneul de la Moscova și au urcat cîte o poziție, jucătoarea canadiană fiind acum a patra în ierarhia WTA.
Învinsă în turul al doilea la Kremlin Cup, Svitolina a coborît pînă pe locul 8. Primele trei poziții sunt ocupate în continuare de Ashleigh Barty, Karolina Pliskova și Naomi Osaka.
România mai are o singură reprezentantă între primele 100 de jucătoare ale lumii – Sorana Cîrstea a urcat de pe 76 pe 73. La dublu sunt patru românce în Top 100: Monica Niculescu, Raluca Olaru, Irina Begu și Irina Bara. Niculescu e cel mai bine clasată, locul 47, în urcare două poziții.