Simona Halep a avut parte de una dintre cele mai lungi vacanţe din ultimul timp, după ce a încheiat al doilea sezon consecutiv pe prima poziţie în clasamentul mondial, însă de la petrecerea de Revelion a mers direct la aeroport, cu destinaţia Australia – scrie Mediafax.
Alături de mama ei, Tania, Simona Halep se îndreaptă spre Sydney, acolo unde va participa la Australian Open (14-27 ianuarie).
La primul turneu de Mare Şlem al anului, cea mai bună jucătoare de tenis din lume îi va avea alături pe sparring-partner-ul Vasile Antonescu, fizioterapeutul Andrei Cristofor şi preparatorul fizic Teo Cercel, dar, la fel ca şi celelalte tricolore, va fi ajutată şi de Florin Segărceanu, căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României care merge la Melbourne, la fel ca şi în 2018.
Într-un interviu acordat pentru Courier Mail, Simona Halep a declarat că speră că va face față cu bine schimbarilor de temperatură.
Dacă în Bucureşti temperaturile coboară până în apropiere de -10 grade Celsius, în Australia este plină vară, iar organizatorii de la Australian Open se aşteaptă la noi valuri de caniculă şi aproape 40 de grade Celsius în termometre.
”Îmi place să joc pe căldură. Condiţia fizică e o parte importantă a jocului meu şi un punct forte al meu. Pentru asta lucrez foarte mult pe toată durata anului. Când ai meciuri lungi în condiţii grele, e un mare ajutor psihologic să ştii că poţi trece linia de finiş. Experienţa mă ajută să ştiu tot ce trebuie să fac pentru a mă recupera şi pentru a avea grijă de mine. Astfel, încerc să nu mă gândesc la căldura foarte mare ca la un lucru negativ. Vreau doar să mă pregătesc cât de mult e necesar şi să fiu precaută”, a declarat Simona Halep.