Confidenţialitate

Simona Halep a învins-o pe Bianca Andreescu la debutul în Turneul Campioanelor

Simona Halep a debutat cu o victorie la Turneul Campioanelor de la Shenzen.

Cea mai valoroasă jucătoare română de tenis din istorie s-a impus greu, cu 3-6, 7-6, 6-3, în fața canadiencei Bianca Andreescu, la prima lor confruntare în circuitul profesionist.

Simona a debutat timid, cedând primul set după numeroase erori simple, iar pe al 2-lea și l-a adjudecat la mare luptă, după ce a salvat o minge de meci și a fost mai lucidă la tail-break.

În decisiv ea a reușit un break care a bulversat-o pe Andreescu și apoi a controlat jocul jucând “la siguranță”, fără să riște și așteptând greșeli ale canadiencei.

Bianca a cerut de două ori intervenția medicului, însă nu pentru probleme grave iar Halep a fost sfătuită pe teren de antrenorul australian Darren Cahill, cu care a reluat colaborarea.

Să mai spunem că în cele două ore și jumătate de joc, Simona a părut refăcută fizic în totalitate și nu a mai acuzat dureri la gleznă sau spate, cum s-a întâmplat de mai multe ori în acest sezon.

Victoria de luni i-a adus un cec de 300.000 de dolari + 250 de puncte WTA, care ar putea să o urce de pe locul al 5-lea în ierarhia profesionistă.

Câștigătoarea finalei sezonului va fi recompensată de chinezi cu până la 4 milioane 700.000 de dolari, cea mai mare sumă încasată vreodată pentru o singură competiție.

Tot în “Grupa Mov”, înaintea meciului Halep – Andreescu, deținătoarea trofeului, ucraineanca Elina Svitolina a învins-o mai ușor cu 7-6, 6-4 pe reprezentanta Cehiei, Karolina Pliskova, după o oră și 55 de minute de joc.

Primul set a fost extrem de disputat, cu un tail-break care a durat în jur de 20 de minute, adjudecat cu 14-12.

Svitolina este acum pe locul al 8-lea mondial, iar Pliskova este a 2-a în ierarhia profesionistă.

Următoarea adversară a Simonei Halep va fi Elina Svitolina, iar întâlnirea va avea loc miercuri.