Ziua mondială a păcii (International Day of Peace) este celebrată pe 21 septembrie. Această zi dedicată păcii, promovată de Organizaţia Națiunilor Unite, a fost stabilită în 1981.
Adunarea Generală a ONU a declarat această dată ca o zi dedicată consolidării idealurilor păcii, atât în interiorul, cât și între toate națiunile și popoarele lumii.
De-a lungul timpului, un număr de simboluri ale păcii au fost folosite în diferite culturi şi contexte.
Porumbelul şi ramura de măslin
Porumbelul cu ramura de măslin în plisc este simbolul speranţei, al pământului nou, al începutului. Ramura de măslin e reprezentativă pentru pace, nu doar pentru poporul evreu, ci şi pentru islamici şi pentru grecii antici.
Steagul alb
Steagul alb înseamnă mai degrabă “hai să facem pace”, decât o afirmaţie generală a păcii. E simbolul armistiţiului, al predării paşnice. Prima oară a fost folosit în timpul dinastiei chineze Han, apoi de romani, în primele secole ale erei noastre (când în loc de steag se mai fluturau şi crenguţe de măslin, în acelaşi scop).
Pipa păcii
O expresie împrumutată de la indienii din America de Nord, a fuma pipa păcii reprezenta iniţial o ceremonie spirituală în care rugăciunile erau trimise în ceruri prin fum. Odată cu apariţia omului alb, care a fost ocazional invitat prieteneşte la ceremonia fumatului pipei, semnificaţia s-a restrâns la un gest reprezentativ pentru armistiţiu, pentru “făcutul pacii”.
Semnul cu degetele în V
Originea sa, foarte îndepartată, pare să fie lupta de la Agincourt, când se zice că francezii declaraseră că după ce vor învinge, tuturor arcaşilor englezi li se vor tăia degetele (indexul şi mijlociul, folosite la încordatul arcului). Englezii însă au iesit învingători şi ca dovadă arătau cele două degete intacte, ridicate.
V de la victorie, care aduce după ea pacea, a devenit un semn popular în al Doilea Război Mondial (prin imaginea lui Winston Churchill) şi mai ales în anii ’60, în timpul demonstraţiilor pentru pace.
După ce Churchill a popularizat semnul cu degetele în V, V de la victorie a căpătat o asemenea greutate simbolică încât a început să fie folosit chiar şi în forma auditivă, în codul Morse, în care V se “transcrie” cu trei bătăi scurte şi una lungă.
Semnul păcii
A fost iniţial simbolul campaniei engleze pentru dezarmare nucleară, ceea ce după experienţa bombardamentelor din al Doilea Război Mondial a devenit o necesitate a păcii, astfel încât demonstraţiile şi marşurile pentru pace din anii ’60 l-au adoptat, mai ales după importarea sa în State.
Originea lui stă în suprapunerea iniţialelor D si N (de la dezarmare nucleară).
Cu toate acestea există şi explicaţii alternative ale semnului păcii: semnul din interiorul cercului întors la 90 de grade reprezintă un avion B52 stilizat şi provine de pe vremea când se încerca oprirea războiului din Vietnam, semnul reprezintă o cruce frântă (semnul Antichristului) sau o crucificare cu capul in jos.