Prințesa de Wales – Kate Middleton – viitoarea regină a Angliei a anunțat acum câteva zile că a fost diagnosticată cu cancer. În Europa, rata supraviețuirii unor cancere este în jur de 80%. În Marea Britanie, majoritatea pacienților diagnosticați trăiesc peste un deceniu de la aflarea veștii. Dar cum este să fii diagnosticat cu cancer la celălalt capăt al Europei? În ciuda unor porgrame de prevenție și a unor îndemnuri la testare, România rămâne țara cu cea mai mare mortalitate din cauza cancerului din UE. Anual, în România se înregistrează 20.000 de decese evitabile, din cauza cancerului, potrivit uneia dintre asociațiile pacienților. Într-o intervenție telefonică la emisiunea „România în Direct” la Europa FM – cu Cătălin Striblea – Silvia Coman – navigator de pacienți oncologici, medic și pacientă diagnosticată cu cancer – vorbește despre prevenție, dar și despre nevoia unei mai mari implicări din partea statului, întrucât României îi lipsesc centrele de referință și expertiza pe tipurile rare de cancer.
Silvia Coman: „Vorbim de implicarea statului, de prevenția secundară, de programele de screening care asigură un diagnostic precoce, dar nu prea există aceste programe la noi”
Cătălin Striblea: Nu știu dacă ați apucat să auziți mărturiile multor oameni.
Silvia Coman: „Am auzit ultima parte și o să o și preiau, pentru că era și prima pe lista mea. Prevenția. Trebuie să știm că multe lucruri țin și de noi. Vorbim de de prevenția primară, de combaterea unor factori de risc. Știm că fumatul, consumul de alcool, obezitatea, expunerea la soare cresc riscul de cancer, dar facem aceste lucruri în continuare. Vine vara acum și o să vedem copii ținuți pe plajă de dimineață până seara. Știm că radiațiile solare pot modifica ADN-ul celular până la 18 ani, deci răul cel mai mare acum este făcut. Factorul genetic, într-adevăr, nu îl putem influența, dar sunt aceste metode care țin de noi. Pe de altă parte, vorbim de implicarea statului, de prevenția secundară, de programele de screening care asigură un diagnostic precoce, dar nu prea există aceste programe la noi”.
Cătălin Striblea: Ăsta-i un lucru de care se plânge toată lumea. Dați-mi voie să vă citesc un mesaj. Zice Maria, pe Facebook: „Se vorbește despre prevenție, dar nu se face mai nimic pentru a ne ajuta să facem asta. O mamografie costă 350 de lei, iar programele gratuite, mai ales la persoanele de peste 50 de ani nu funcționează din cauza lipsei fondurilor. Și uite așa, stai și aștepți să îți faci un test pentru că nu toată lumea are bani”. Ne relatează și un fapt ironic. Ea scrie de la Timișoara, unde un „mare spital face reclamă pentru prevenție de cancer la sân, dar de aproape o lună de zile sun și nu sunt fonduri”.
Silvia Coman: „Da, e o situație universală. Din ce am văzut, la Iași există un program – la IRO (n.r.- Institutul Regional de Oncologie) – care este destul de bine implementat pe neoplasm mamar, pe screening – cel puțin ei așa susțin – dar în rest nu. E aceeași problemă peste tot. A fost un singur program pentru cancerul de col uterin la un moment dat, când lucram și eu ca medic, dar foarte prost implementat și cu o adresabilitate extrem de mică”.
Silvia Coman: „Noi avem problema asta cu lipsa de centre de referință. Nu prea există noțiunea asta în România. Avem o lipsă de expertiză pe cancerele rare”
Cătălin Striblea: Dați-ne o mână de ajutor și arătați-ne niște pași pentru oamenii care se trezesc brusc – și singuri – într-o astfel de situație. Afli că ai cancer. Ce faci?
Silvia Coman: „Da, nu știi încotro s-o iei, pentru că nu ai niciun fel de informații. Nu este ca în străinătate, în momentul în care ai intrat în sistem ți se explică toți pașii. Tu ai o hârtie cu un rezultat histopatologic, pe care scrie că ai cancer și nu știi încotro să o iei. Eu, în activitatea mea de navigator încerc să îi îndrum, în general, fiind și medic știu exact pașii care trebuie urmați, în funcție de patologie și îi îndrum către medicii pe care îi cunosc eu în patologia respectivă.
Pentru că noi avem problema asta cu lipsa de centre de referință. Nu prea există noțiunea asta în România. Avem o lipsă de expertiză pe cancerele rare și, în general, asta-i misiunea mea principală. Să le găsesc cea mai bună soluție pentru momentul respectiv. Dacă este în România și bineînțeles că prefer să o caut în țară, o găsesc în țară. Dacă e un cancer unde nu e experiență mare la noi în țară… caut un centru de referință în afară”.
Cătălin Striblea: Asta este o muncă pe care dumneavoastră o faceți pentru că ați ales chestiunea asta. Nu ar trebui să funcționeze ca o chestiune de program național? În momentul în care ți se întâmplă acest lucru – unul dintre cele mai dureroase din viața unui om – nu ar trebui în spitalul în care ai primit acest rezultat…?
Silvia Coman: „Da, ar trebui. Din ce am văzut în străinătate există o asistentă. Fiecare pacient oncologic are o asistentă care se ocupă de el, care e în permanență un intermediar între medic și pacient și care e mereu alături de pacient, cu tot ce înseamnă informații”.
Cătălin Striblea: La noi nu avem chestiunea asta. Fiecare e pe cont propriu.
Silvia Coman: „Da, da”.
Silvia Coman: „În provincie avem o mare, mare problemă. Pacienții încă sunt trimiși cu recomandare de chimioterapie, ca primă linie de tratament, deși melanomul e chimiorezistent”
Cătălin Striblea: Să zicem că sunt mai mulți navigatori în țară – adică persoane care asigură ghidajul.
Silvia Coman: „Sunt destul de puțini”.
Cătălin Striblea: Dacă nu ajunge la dumneavoastră, ce să facă un om care se trezește cu biletul ăla în mână? Că așa e în România. Ți se dă biletul. Afli… și ce faci?
Silvia Coman: „În mod normal, ajunge la oncologul de teritoriu – asta e situația – pentru că oncologul e managerul de caz. Dar sunt și puțini, și sunt ultrasufocați de birocrație. Nu aș sta să învinuiesc în primul rând medicul pentru ceea ce se întâmplă la noi în sistem, în momentul de față. Fiecare pădure are uscăturile ei, din păcate. În provincie e mare problemă. Eu încă văd, de exemplu, pacienți cu același diagnostic ca al meu, unde sunt o grămadă de terapii inovatoare și care sunt nerambursate în țară, și pacienții încă sunt trimiși cu recomandare de chimioterapie, ca primă linie de tratament, deși melanomul e chimiorezistent. În provincie avem o mare, mare problemă. Suplimentar față de centrele universitare”.
Silvia Coman: Recomand Guvernului să fie mai atent la cerințele pacienților
Cătălin Striblea: Dacă ar fi să lăsați aici o unică recomandare Guvernului României… să facă anume ce?
Silvia Coman: „Să fie mai atenți la cerințele pacienților. Pacienți care sunt de multe ori foarte bine informați. Și care își cunosc foarte bine problemele și să mai asculte și de noi”.
Urmărește întreaga emisiune „România în Direct” aici:
Sursa foto: Shutterstock
