Confidenţialitate

SIBIU: Vacanță a elevilor prilejuită de summitul UE din 9 mai

Elevii și studenții care învață la Sibiu vor avea o săptămână de vacanță în plus fata de restul țării, cu ocazia desfășurării summit-ului UE.

Autoritățile au decis că între 6-10 mai aceștia vor sta acasă, însă vor fi nevoiți să recupereze orele pierdute – transmite corespondenta Europa FM, Lidia Bădilă.

Propunerea ca elevii din Sibiu să aibă vacanță între 6 și 10 mai, a venit din partea Inspectoratului Judetean Sibiu.

Conducerea inspectoratului consideră că activitatea în școlile din oras va fi afectată de desfășurarea Summitului UE din 9 mai si mai ales de măsurile luate cu această ocazie.

Ministerul Educației a aprobat suspendarea completă a cursurilor și a aprobat și un program de recuperare a zilelor de vacanță.

Directorii de școli au fost convocați la o ședință în care s-a hotărât că, din două în două săptămâni, elevii vor merge și sâmbata la școală.

Măsura întreruperii cursurilor vizează și 15.000 de studenți care învață la Sibiu.

De-asemenea, pentru a se evita supraaglomerarea orașului, terasele din centrul Sibiului vor fi închise timp de o săptămână.

La Summit-ul UE sunt așteptați 27 se șefi de stat și de guvern, 36 de delegații, câteva sute de înalți demnitari și alte câteva sute de jurnalisti și traducatori.