Confidenţialitate

Sibiu: Spitalul Județean, management defectuos în pandemie. Concluziile raportului Corpului de Control

Management defectuos și doar 12 paturi la Terapie Intensivă, în loc de 43, câte erau trecute pe hârtie – este ceea ce a găsit Corpul de Corpul la Spitalul Județean din Sibiu.

Corpul de Control al Ministerului Sănătății a făcut verificări la Spitalul Județean din Sibiu în perioada 17-21 noiembrie, când se înregistrau zeci de morți de COVID-19, iar Sibiul era pe primul loc în țară în privința ratei de infectare cu coronavirus.

Inspectorii veniți în control au constatat că, în plină pandemie, managerul de atunci, Liliana Coldea, a redus activitatea medicală din zona roșie destinată pacienților cu COVID-19.

Practic, a diminuat numărul de pavilioane alocate pacienților infectați cu SARS-COV-2 de la 7 la 4 pavilioane, scriu jurnaliștii de la oradesibiu.ro, care au primit raportul Corpului de Control.

Nu s-au respectat cu strictețe circuitele în spital și s-ar fi făcut și angajări fără să concurs, iar peste 100 de persoane ar fi fost angajate fără a exista posturi vacante.

Raportul Corpului de Control menționează că reprezentanții spitalului au prezentat  actele de transfer în cazul  a  6 anaajați, un medic, 4 asistenți medicali și o infirmieră, dar nu au existat și documentele care să arate criteriile de selecție a acestora.

Chiar în timpul desfășurării controlului, managerul spitalului județean din Sibiu și-a înaintat demisia.