Confidenţialitate

SIBIU: Premieră la 112. Niciun apel în noaptea de marți spre miercuri

Pentru prima dată nu a fost primit niciun apel la 112, la Sibiu, în noaptea de marți spre miercuri, ceea ce i-a surprins pe polițiștii din Dispeceratul Inspectoratului de Poliție al Județului.

„Din data de 3 octombrie, ora 23,30, până în dimineața zilei de 4 octombrie, ora 06,30, la Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu nu s-a înregistrat nicio sesizare privind săvârșirea de fapte cu caracter antisocial în întreg județul. Pentru prima oară în existența SNUAU 112, în noaptea de 3 spre 4 octombrie, telefoanele din Dispeceratul IPJ Sibiu au tăcut”, se arată într-un comunicat de presă AGERPRES.

În mod normal, cei de la 112 înregistrează o medie de zece apeluri pe noapte din județul Sibiu.