Un număr de 25 de persoane au fost evacuate, luni, dintr-un bloc de garsoniere din municipiul Mediaş, judeţul Sibiu, după ce casa scărilor s-a umplut cu fum, în urma unui incendiu izbucnit într-o locuinţă de la primul etaj.
Mai multe echipaje de Poliţie şi pompieri se află la faţa locului.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu au anunţat că un incendiu a izbucnit pe strada Tineretului din municipiul Mediaş
Casa scării unui bloc de garsoniere s-a umplut cu fum, iar 25 de persoane, adulţi şi copii, au fost evacuate.
“Tot blocul a fost evacuat, 25 de persoane. Incendiul se manifesta la o garsonieră de la primul etaj din cele patru ale imobilului”, au precizat reprezentanţii ISU Sibiu.
Potrivit acestora, nu există victime, iar mai multe echipaje intervin pentru stingerea incendiului.
La faţa locului s-au deplasat şi echipaje SMURD, dar şi echipaje de Poliţie.