Confidenţialitate

Şi tăticii suferă de depresie postnatală

Bărbaţii care au antecedente în familie în ceea ce priveşte depresia au un risc mai mare de a suferi de depresie postnatală, consideră psihiatrul Keith Ablow, citat de FoxNews.

Ca în cele mai multe cazuri de despresie, simptomele includ o stare generală proastă, o sensibilitate mai mare, lipsă de energie, o scădere a încrederii în sine, insomnii sau variaţii în apetit şi chiar gânduri de sinucidere.

Deşi majoritatea cazurilor de depresie postnatală la bărbaţi se declanşează la patru săptămâni de la naşterea copilului, doctorul Ablow spune că a întâlnit şi pacienţi a căror afecţiune a apărut după trei luni.

Terapia este de cele mai multe ori cel mai bun tratament.