Confidenţialitate

“Share & Subscribe”, premieră absolută găzduită la TNB Sala Ion Caramitru pe 9 și 16 mai

Premiera primăverii aduce la rampă o distribuţie de excepţie: șapte actori de renume sunt prinși în mrejele unei povești pline de suspans, ce sparge tabu-urile și spune lucrurilor pe nume. Piesa, pe un text contemporan, prezentat în premieră absolută, îi reunește, pentru prima dată în același spectacol pe Marius Manole, Mirela Oprișor, Serban Pavlu, Medeea Marinescu, Vlad Zamfirescu, Diana Roman și Andi Vasluianu. Nicio altă productie teatrală nu a reusit să aduca toate aceste nume pe un singur afis!

În cele șapte scene ale spectacolului, care se derulează cinematografic, rapid și provocator, publicul este prins de tumultul acţiunii și purtat într-un univers profund uman, răvășitor de realist și cu adevărat memorabil. Atrag atenția stereotipurile devoalate, dar și prin stările de fapt aduse în lumina reflectoarelor. Printre atuurile spectacolului “Share & Subscribe” se numără: viziunea regizorală discret rafinată a lui Vlad Zamfirescu și răsturnările de situație, de ritm și de emoție, marca Alex Popa. Toate sunt puse în valoare de jocul actorilor care conturează personaje ce stârnesc emoții puternice.

“Share & Subscribe” este cea de a șaptea colaborare dintre între regizorul Vlad Zamfirescu și dramaturgul Alex Popa. Dintre spectacolele anterioare amintim “Secretul fericirii”, “All Inclusive”, “Pe o panza de păianjen” și “Totul se transformă”, comedii cu succes la public și critici, jucate, cu casa închisă, pe sute de scene din România și din marile capitale ale Europei.

Distribuție: Marius Manole , Mirela Oprișor, Șerban Pavlu, Medeea Marinescu, Vlad Zamfirescu, Diana Roman, Andi Vasluianu

Regia: Vlad Zamfirescu

Text: Alexandru Popa

Spectacolele vor fi găzduite la TNB – Sala Ion Caramitru, pe 9 și 16 mai, de la ora 20.00.

 

Bilete: Ticketstore.ro, BLT.ro, Mystage.ro și detalii pe pagina de Facebook Cortina AG