22/02/2015
Un ciclist care făcea înconjurul lumii pe 2 roți a sfârșit tragic, relatează Associated Press.
În vârstă de 47 de ani, chilianul Juan Francisco Guillermo a murit, pe o autostradă în Thailanda, după ce a fost lovit de un camion.
Șoferul vehiculului a fost arestat.
Temerarul pornise în călătorie, alături de soție, în noiembrie 2010, și plănuia să ajungă la destinație spre finele acestui an.
Tragedia are loc în contextul în care autoritățile thailandeze încearcă să promoveze bicicleta ca mijloc rapid de transport în orașe.