Confidenţialitate

Sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul: Tradiții și obiceiuri | Ce vedete sărbătoresc onomastica pe 7 ianuarie

Ioan Botezătorul este recunoscut în creștinism drept predicatorul și botezătorul de pe malurile râului Iordan, dar și vestitorul și botezătorul lui Iisus Hristos. Sfântul Ioan a fost numit de către Hristos „cel mai mare dintre cei născuți din femei”. Românii sărbătoresc în fiecare an, pe 7 ianuarie, Soborul Sfântului Ioan Botezătorul.

Cine a fost Ioan Botezătorul

Ioan Botezătorul s-a născut în Orini și făcea parte din familia preotului Zaharia. Nașterea lui Ioan Botezătorul a fost o minune pentru că părinții lui, Zaharia și Elisabeta, au ajuns la o vârstă înaintată fără să aibă copii. 

Într-o bună zi, îngerul Gavriil îi spune lui Zaharia că rugăciunile le-au fost ascultate, iar Elisabeta va naște un fiu care se va numi Ioan. Zaharia nu a crezut vestea spunând că sunt prea bătrâni ca acest lucru să se întâmple, prin urmare acesta a rămas a mut până la botezul copilului. 

La botezul copilului, cei prezenți la ceremonie au întrebat cum se va numi copilul, moment în care și Zaharia, dar și Elisabeta au afirmat că numele acestuia va fi Ioan. Se pare că la vremea respectivă numele „Ioan” era unul mai puțin obișnuit printre evrei, însă imediat după ce Zaharia a confirmat numele copilului, acestuia i-a revenit darul vorbirii și a început să povestească despre minunea pe care o trăiesc. 

Însă imediat după nașterea lui Ioan, Irod cel Mare poruncea uciderea copiilor cu vârste de până la doi ani. Elisabeta a reușit să fugă cu Ioan, fiind urmărită de soldații lui Irod. Zaharia a fost ucis în Templul din Ierusalim. Elisabeta s-a rugat foarte mult lui Dumnezeu să fie apărată de pericol, iar pământul s-a deschis și aceasta și fiul ei s-au adăpostit până când a trecut primejdia.

Sursa foto: Unsplash / Emily Crawford

Adult fiind, Ioan Botezătorul trăia în munți, în post și rugăciune. Acesta era îmbrăcat mereu cu o haină din păr de cămilă – care simboliza pocăința – și închidea haina cu o curea de piele – conform exegeților, cureaua de piele simbolizează stăpânirea plăcerilor trupești. 

Mai târziu, Ioan Botezătorul a plecat în Iordan pentru a propovădui, la chemarea lui Dumnezeu. Acesta chema oamenii să se pocăiască și vestea venirea lui Mesia pe Pământ.

Ioan Botezătorul este cel care a văzut Sfânta Treime atunci când l-a botezat pe Iisus Hristos.

Cum a murit Ioan Botezătorul

Ioan era ascultat de popor și oamenii veneau la el să le vorbească. Printre aceștia se afla și Irod Antipa, căruia i-a spus că trăiește în păcat cu soția fratelui său. Ioan a fost aruncat în temniță, însă mai mult la insistențele Irodiadei, soția lui Irod. Ioan putea primi totuși vizite și putea vorbi cu oamenii și în temniță, iar Irod îl vizita des. 

Totuși, când Irod Antipa și-a celebrat ziua de naștere, Irodiada și-a invitat fiica, e Salomeea. Aceasta a fost plăcută foarte mult de Irod încât i-a spus că-i va da orice își dorește. Salomeea a fost sfătuită de Irodiada să ceară capul lui Ioan Botezătorul, iar Irod, aflându-se în fața mulțimii și știind că a jurat că va oferi orice, l-a ucis pe Ioan  Botezătorul pentru a-i aduce Salomeei pe tavă capul acestuia.

Sursa foto: Unsplash / Peter Chiykowski

7 ianuarie, Sfântul Ioan Botezătorul. Tradiții și obiceiuri

  • În dimineața zilei de 7 ianuarie, oamenii se spală pe față cu agheasmă pentru a fi feriți de boli pe tot parcursul anului. 
  • Udatul Ionilor: Cei care se numesc Ion sau Ioana trebuie să petreacă de ziua lor și să cinstească invitații. Bucovina marchează ziua de 7 ianuarie, ziua Sfântului Ioan Botezătorul prin crenguțe îmbodobite de brad pe care le agață la poarta celor care poartă numele de Ion. Aceștia din urmă trebuie să petreacă alături de vecini.
  • Boboteaza în Transilvania: Bărbații care poartă numele Ion sunt purtați pe brațe până la râu, unde sunt botezați.
  • Tradiția mai spune că dacă vrei să fii vesel tot anul, trebuie să fii vesel mai ales pe data de 7 ianuarie. 

Sursa foto: Unsplash / Priscilla Du Preez

Vedete care-și serbează ziua onomastică de Sfântul Ioan, pe 7 ianuarie

În România sunt mai multe vedete care își sărbătoresc ziua de nume pe 7 ianuarie, de Sfântul Ioan, printre care: 

  • Andreea Ioana Esca;
  • Adelina Ioana Pestrițu;
  • Ioan Isaiu;
  • Ioana Ginghină;
  • Alex Ionuț Velea;
  • Ioana Maria Moldovan.

Citește și: Boboteaza, 6 ianuarie 2022. Tradiții și obiceiuri | De ce se numește Botezul Domnului și Epifanie?

Sursa foto: Unsplash / Sixteen Miles Out

Autor: Carmen Zanfir