Confidenţialitate

Sfânta Sofia, biserica ortodoxă transformată în moschee – GALERIE FOTO

Biserica Sfânta Sofia din Istanbul (în traducere Biserica Înţelepciunii Divine) este una dintre cele mai apreciate clădiri din istoria lumii.

Iniţial, biserica a fost construită de Constantin cel Mare în anul 325, dar forma finală a primit-o în anul 537 sub împăratul Iustinian I.

Timp de un mileniu a fost unul dintre cele mai importante monumente ale creştinităţii, fiind cea mai mare biserică creştină din lume, până în anul 1453 când sultanul Mahomed al II-lea a cucerit Constantinopolul.

După căderea Constantinopolului, toate bisericile au fost demolate, însă impresionat de grandoarea acesteia, sultanul Mahomed al II-lea a ordonat să nu fie distrusă, dar să fie tranformată în moschee.

Biserica Sfânta Sofia a fost folosită drept moschee imperială a oraşului Istanbul timp de aproape 500 de ani şi model pentru construirea următoarelor moschei precum Moscheea Albastră sau Moscheea Soliman.

Astăzi, Sfânta Sofia dispune de un dom cu o înălţime de 56 de metri şi cu diametrul de 31 de metri, susţinut de patru piloni masivi, situaţi în colţuri.

Din vechea biserică Sfânta Sofia s-au scos la lumină câteva mozaicuri bizantine ce pot fi admirate pe pereţii interiori ai clădirii, cum ar fi Fecioara Maria cu Pruncul sau scena numită “Deisis” (“Rugăciune), care îi înfăţişează pe Iisus Hristos în mijloc, Ioan Botezătorul în dreapta şi Fecioara Maria în stânga.

Un mozaic bizantin suflat în aur îi înfăţişează pe Iisus Hristos în mijloc, împăratul Constantin al IX-lea Monomahul în stânga şi împărăteasa Zoe în dreapta.

Un alt mozaic ni-i arată pe împăratul Ioan al II-lea Comnenul şi împărăteasa Irina, între care stă Fecioara Maria cu Pruncul.

La ieşirea din muzeu, se păstrează un alt mozaic de o frumuseţe impresionantă: Fecioara Maria cu împăraţii Constantin (cel care a întemeiat oraşul Constantinopol) şi Iustinian (cel care a reconstruit biserica Sfânta Sofia).

Legenda spune că atunci când biserica a fost invadată de otomanii, preotul, împreună cu doi dascăli şi doi soldaţi, au intrat în spatele altarului şi au dispărut. Unii susţin că au găsit trupurile împietrite în catacombele bisericii.

Se spune că atunci când au fost descoperite aceste statui, cei doi care îi apărau pe preotul respectiv, aveau sabia scoasă din teacă aproximativ 18 centimetri. În zilele noastre, deşi accesul în catacombe este restricţionat, cei care au pătruns acolo spun că sabia soldaţilor este scoasă din teacă aproape în totalitate.

*Vizitarea Muzeului Sfânta Sofia s-a realizat cu sprijinul agenţiei de turism Tramp Travel.