Sevil Shhaideh, propusă în funcția de premier de coaliția PSD-ALDE, a reacționat pe Facebook la comentariile apărute în ultimele zile.
Nu e cert, deocamdată, dacă pagina de Facebook aparține doamnei Sevil Shhaideh sau este administrată de altcineva. O pagină de Facebook este sursă sigură doar după ce este verificată de Facebook.
În altă ordine de idei, pe contul respectiv, Sevil Shhaideh susține că are încredere în ea şi în cei care o susţin și a adăugat că, într-un an de guvernare, comentariile răutăcioase la adresa sa se vor dovedi false.
”Suntem 2.100 de prieteni. Vă mulţumesc pentru susţinere şi mesajele de încurajare! Am observat foarte multe comentarii răutăcioase fără rost, probabil şi voi vă întrebaţi de ce nu le-am şters… Motivele sunt simple: 1) Fiecare are dreptul la replică; 2) Sunt 100% sigură că, după maxim un an de guvernare, acestea se vor dovedi a fi complet false”, susține Sevil Shhaideh.
”Am încredere în mine, am încredere în oamenii care mă susțin și, cel mai important, am încredere că noul PSD se va ridica la așteptările tuturor românilor!”, a mai scris Sevil Shhaideh.
Într-o altă postare pe Facebook, Sevil Shhaideh le-a mulțumit celor care i-au transmis mesaje de susținere.
Prima postare pe acest cont de Facebook a fost făcută pe 20 decembrie, când Sevil Shhaideh a redistribuit o postare a lui Liviu Dragnea despre evenimentele de la Berlin, Ankara și Zurich.