Confidenţialitate

Serviciul de depunere declaraţii online al Fiscului nu va fi funcţional vineri seară şi sâmbătă dimineaţă

ANAF a anunţat vineri că va efectua lucrări de mentenanţă la serviciul de depunere declaraţii online, iar acesta nu va fi funcţional în perioada 21 iulie, ora 18.00 – 22 iulie, ora 8.00.

”Vă informăm că în perioada 21.07.2017, ora 18.00 – 22.07.2017, ora 8.00, serviciul de depunere declaraţii online va suporta lucrări de mentenanţă, fapt pentru care, în perioada menţionată acesta nu va fi funcţional”, se arată în comunicat. Potrivit ANAF, a fost ales acest interval orar tocmai pentru a nu afecta foarte mult activitatea contribuabililor. ”Angajaţii ANAF responsabili cu efectuarea mentenanţei vor face toate demersurile necesare pentru incheierea operaţiunilor în această noapte, într-un timp cât mai scurt”, se arată în comunicat.