Confidenţialitate

Service-uri și showroom-uri auto, amendate de Protecţia Consumatorilor

Comisarii de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor au controlat service-uri auto și showroom-uri din toată țara și au găsit nereguli la o treime dintre ele.

Au fost date amenzi în valoare de aproape 500.000 de lei.

Au fost controlaţi 386 operatori economici, constatându-se abateri la mai mult de o treime dintre aceştia.

Inspectorii ANPC au descoperit practici incorecte, respectiv constrângea consumatorilor să accepte condițiile contractuale, respectiv a renunțării la exercitarea dreptului de proprietate asupra autovehiculului și anume de a nu putea ridica mașina reparată în cazul neachitării integrale a facturilor de reparație, indiferent dacă aceste facturi sunt achitate de către consumator sau de către o firmă de asigurări care a acceptat devizul de reparație. De asemenea, au fost găsite contracte în care penalitățile erau doar din partea consumatorilor. Aceste nereguli au fost descoperite în județele Caraș Severin și Timiș.

La alte service-uri saui showroom-uri lipsau totală sau parțial a autorizațiile de funcționare. S-a întâmplat în județele Bacău, Mureș, Covasna, Harghita, Mehedinți, Timiș, Olt, Ilfov, Bihor și Municipiul București.

Prestarea serviciilor de reparații auto fără prezentarea informațiilor referitoare la timpul de realizare a lucrărilor care făceau obiectul devizelor de lucru, folosirea notelor de comandă incomplete sau neeliberarea bonului fiscal pentru lucrările realizate au fost nereguli găsite în județele Mehedinți, Arad, Caraș Severin, Bihor, Sălaj, Giurgiu, Covasna, Sibiu, Tulcea și Harghita.

La service-uri sau showroom-uri din județele Galați, Cluj, Gorj, Olt, Alba, Harghita, Sibiu, Mureș, Covasna, Caraș Severin, Cluj, Bihor, Bistrița Năsăud, Satu Mare și București lipsau total sau parțial precizările referitoare la garanția pieselor de schimb sau a lucrărilor realizate.

În județele Covasna, Hunedoara, Harghita, Olt, Gorj și Bihor nu se respecta timpul de remediere al defecțiunilor acoperite de garanție.

În județele Hunedoara, Argeș, Teleorman, Cluj, Bihor, Bistrița Năsăud, Harghita, Arad, Sibiu, Brașov sau Mehedinți lipsau total sau parțial elementele de informare-caracterizare de pe eticheta produsului sau etichetele nu erau traduse în limba română pentru piesele de schimb auto de import.

Tarifele erau afișate fără să conțină TVA conform legii, în județele Neamț, Iași, Mureș, Covasna, Sibiu, Satu Mare și Sălaj, iar în în județele: Vâlcea, Olt, Gorj, Alba, Giurgiu, Teleorman, Brașov, Sibiu, Buzău, Bacău, Iași, Covasna, Vaslui, Tulcea, Galați, Ilfov, Mureș, Hunedoara, Cluj, Bistrița Năsăud, Satu Mare, Sălaj, Botosani și București au fost locații unde lipsea afișării sau aceasta era neconformă în cazul prețurilor și tarifelor orare (prețurile sau tarifele afișate nu corespund cu cele din deviz, în sensul că sunt mai mici decât cele prevăzute în documentele oficiale, nu sunt așezate la loc vizibil sau sunt afișate în mod echivoc, fără a avea toate explicațiile necesare).

În județele Iași, Olt și Prahova se utilizau aparate de măsură fără dovada verificării metrologice, iar în județele Mureș, Bistrița Năsăud, Ilfov. Mehedinți, Gorj, Giurgiu și municipiul București se comercializau produse cu data ieșirii din uz depășită sau cu termenul de valabilitate nespecificat.

S-au găsit abateri privind promoțiile în județele Hunedoara, Arad și Cluj, nespecificarea duratei imobilizării autovehiculului sau prezența devizelor nesemnate de clienți în județele Satu Mare, Ilfov și București și condiții insalubre de lucru și depozitare, în județul Sălaj.

Au fost oprite definitiv de la comercializare mărfuri neconforme în valoare de aproape 55.000 lei.