Telespectatorii americani s-au întâlnit pentru prima dată cu “Familia Simpson” în urmă cu 30 de ani, pe când desenele nu erau încă perfect conturate, iar personajele ocupau doar o scurtă rubrică în emisiunea lui Tracey Ullman.
Spre deosebire de familiile perfecte din desenele animate Disney, care erau difuzate sâmbăta dimineața, membrii familiei Simpson au ieșit imediat în evidență. Liniile lor erau ascuțite, zimțate, neregulate, pielea lor era galben-strălucitoare și părul albastru. Copiii aveau capete în formă de stea și arătau de parcă ar fi fost electrocutați.
Seria a fost încă de la început o satiră a clasei muncitoare, o parodie a culturii și a societății americane, a televiziunii și a condiției umane în general.
Între timp, creația lui Groening – centrată în jurul lui Homer Simpson, a soției sale, Marge, și a celor trei copii ai lor, Bart, Lisa și Maggie – a ajuns la peste 600 de episoade și 30 de sezoane, fiind cel mai longeviv serial de comedie american.
Lungmetrajul “The Simpsons” a fost lansat pe marile ecrane la nivel mondial pe 27 iulie 2007 și a încasat peste 527 de milioane de dolari.
“Familia Simpson”, care a câştigat 33 de premii Emmy, a avut o serie de invitaţi speciali, precum Paul McCartney şi Elizabeth Taylor, care şi-au împrumutat vocea unor personaje din serial.
Realizatorii serialului nu s-au ferit, de-a lungul timpului, să abordeze teme delicate, precum discriminarea, rasismul, religia și politica internaţională.
“Familia Simpson” a introdus expresia “D’oh!” în Oxford English Dictionary, iar membrii îndrăgitei familii au o stea pe Hollywood Walk of Fame, în timp ce revista Time l-a numit cel mai bun serial de televiziune al secolului al 20-lea.