Confidenţialitate

Sergio Ramos riscă suspendarea după victoria cu Ajax

Căpitanul lui Real Madrid, Sergio Ramos riscă să fie sancționat de UEFA, fiindcă a luat intenționat cartonaș galben, miercuri, la victoria contra lui Ajax Amsterdam.

Fundașul spaniol a recunoscut la final că a căutat să fie sancționat în minutul 90, faultând intenționat un adversar, pentru a fi suspendat în returul cu olandezii și să fie apt apoi în sferturi.

“As minți dacă aș spune că nu am forțat. Uneori, în fotbal trebuie să iei decizii dificile”, a declarat Ramos, care a apoi a încercat să revină și să precizeze că a fost greșit înțeles.

UEFA a sancționat un alt caz, identic, chiar în acest sezon: un fotbalist al lui FC Porto a fost suspendat două etape în loc de una, după ce a forțat primirea unui galben.

Amintim, Real Madrid s-a impus greu contra lui Ajax, cu 2-1, în prima manșă a optimilor Ligii Campionilor.

În fața deținătoarei trofeului, olandezii au avut o bară și un gol anulat în urma arbitrajului video în prima repriză. Benzema a deschis scorul în minutul 60, după o acțiune a lui Junior Vinicius. Ziyech a egalat, însă Asensio a punctat decisiv în minutul 87.

Tot miercuri, Tottenham a trecut cu 3-0 de Borussia Dortmund. Ambele echipe au fost lipsite de cei mai importanți jucători ofensivi: golgeterii Kane și Reus, plus Delle Ali și Paco Alcacer, toți accidentați.

Britanicii au deschis scorul în debutul reprizei secunde, prin sud-coreeanul Son și au mai lovit de două ori în ultimele 10 minute, marcatori Vertonghen și Llorente.

Celelalte 4 optimi de finală din Champions League se vor juca săptămâna viitoare: FC Liverpool – Bayern Munchen, Olympique Lyon – FC Barcelona, Schalke 04 – Manchester City și Atletico Madrid cu Juventus Torino.