Confidenţialitate

Sergio Ramos, amendat de fiscul spaniol cu un milion de euro

Căpitanul lui Real Madrid, Sergio Ramos, a fost amendat de fiscul spaniol cu un milion de euro, ca urmare a neregulilor constatate în plata impozitelor pentru drepturile sale de imagine.

Conform unui act întocmit de Trezoreria din Spania, jucătorul a folosit o companie aflată în proprietatea lui pentru a-i ceda veniturile sale din publicitate și a plăti astfel impozite mai mici.

Potrivit cotidianului El Mundo Deportivo, Ramos a achitat jumătate din amendă, 500.000 de euro. El a și înaintat însă un recurs în care susține că s-a conformat criteriilor de impozitare, la o inspecție anterioară la care a fost supus de Agenția Fiscală.

În recursul său, Sergio Ramos se declară încrezător că sancțiunea va fi anulată iar suma plătită îi va fi restituită. Fundașul de 33 de ani are la Real Madrid un salariu anual de 11.7 milioane de euro.