Confidenţialitate

Serena Williams a câștigat turneul de la Wimbledon

Lidera tenisului mondial – americanca Serena Williams a învins-o pe Angelique Kerber în finală la Wimbledon și a egalat recordul lui Steffi Graf cu 22 de titluri de Grand Slam cucerite în carieră.

Ea a depășit-o pe nemțoaică destul de ușor, cu 7-5, 6-3, într-o oră și 21 de minute de joc, luându-și astfel revanșa pentru finala de la Australian Open, câștigată la începutul anului de Kerber în fața ei.

Serena Williams a triumfat astfel pentru a 7-a oară pe iarba londoneză, mai având alte 6 trofee la Australian Open, 3 la Roland Garros și alte 6 la US Open.