Confidenţialitate

Sepsi Sf. Gheorghe – FCSB: 4-2 în Liga 1

Surpriză în Liga 1FCSB a fost învinsă cu 4-2 în deplasare la Sepsi Sfântu Gheorghe, în etapa a 18-a.

Gazdele au deschis scorul în minutul 32 prin Vasvari, Florin Ștefan a majorat avantajul în minutul 36, Tandia a transformat în minutul 52 o lovitură de la 11 metri, acordată pentru un henț în careu, iar Mensah a închis tabela în prelungiri.

“Roș-albaștrii” au redus diferența în minutul 61 prin Florinel Coman, iar în minutul 88 Raul Rusescu a punctat dintr-o lovitură liberă.

Echipa antrenată de Nicolae Dică rămâne pe locul al 2-lea, dar diferența față de campioana CFR Cluj s-a majorat la 5 puncte, după ce ardelenii au trecut cu 3-0 de Dinamo în această etapă.

Tot miercuri, Gaz Metan Mediaș și FC Viitorul au remizat, 2-2, după ce echipa antrenată de Mihai Teja a egalat în minutul 89.

Formația lui Gică Hagi păstrează și ea locul al 3-lea, la 6 puncte de lidera CFR.

Runda a 18-a se va încheia joi, cu partidele: Dunărea Călărași – Astra, FC Botoșani – Poli Iași și Chiajna – Universitatea Craiova.