Conducerea Senatului încearcă să se reunească, din nou, luni, pentru a treia oară, în şedinţă, după ce în ultimele două săptămâni nu au avut cvorum, scopul fiind transmiterea cererii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin care se solicită încuviinţarea începerii urmăririi penale în cazul lui Titus Corlăţean, în dosarul Diaspora, de la alegerile prezidenţiale din 2014.
Şedinţa Biroului Permanent al Senatului urmează să înceapă la ora 11.00, cvorumul de lucru fiind de şase senatori, din cei 13 membri ai conducerii forului legislativ.
Potrivit preşedintelui comisiei juridice, Cătălin Boboc (PNL), dacă Biroul Permanent va lucra, cererea DNA în cazul senatorului Titus Corlăţean va ajunge imediat la comisia juridică, care va stabili o săptămână ca interval de studiere a dosarului de către Corlăţean.
Tergiversare în cazul lui Titus Corlățean?
Timp de două săptămâni, senatorii din Biroul Permanent au încercat să se reunească în şedinţă, însă de fiecare dată s-a constatat absenţa cvorumului de lucru. Dacă în prima săptămână au lipsit reprezentanţi de la toate formaţiunile politice, săptămâna trecută, reprezentanţii PNL s-a mobilizat şi au venit toţi la şedinţă.
Cu toate acestea, având doar 4 membri în conducerea Senatului, nu au reuşit să asigure covrumul, în condiţiile în care de la şedinţă au lipsit reprezentanţii PSD din Biroul Permanent.
De altfel, liberalii i-au acuzat pe social-democraţi că se aflau în cvorum, dacă vicepreşedintele Senatului din partea PSD, Constantin Mitu, nu ar fi părăsit şedinţa, astfel că nu s-a reuşit stabilirea cvorumului de lucru.
Potrivit procedurii prevăzute în Regulamentul Senatului, Biroul Permanent urmează să trimită solicitarea DNA la Comisia juridică, care are termen maxim 14 zile pentru elaborarea raportului legat de solicitarea făcută de către procurori. În această perioadă, Titus Corlăţean poate să-şi studieze dosarul la comisie.
După finalizarea raportului de către Comisia juridică, plenul se va pronunţa asupra cererii DNA, prin vot secret, cu bile.
Acuzațiile DNA
Referatul DNA prin care se solicită încuviinţarea urmăririi penale a senatorului Titus Corlăţean, fost ministru de Externe, a sosit, în urmă cu două săptămâni, la Senat, anunţul fiind făcut de către purtătorul de cuvânt al preşedintelui Senatului, Andrei Alexandru.
Titus Corlăţean a fost audiat în octombrie 2015 la DNA, el spunând atunci că s-a prezentat în calitate de martor, în dosarul privind votul din diaspora la algerile prezidenţiale.
La ambele tururi ale alegerilor prezidenţiale, din 2 şi 16 noiembrie 2014, în mai multe capitale europene cozile au fost uriaşe la secţiile de vot, iar mii de oameni nu au mai putut vota.
Titus Corlăţean a demisionat de la conducerea Ministerului Afacerilor Externe între cele două tururi de scrutin de la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, din cauza problemelor la votul din diaspora.