Confidenţialitate

Senatul a respins ordonanța de urgență ce corectează măsurile din OUG 114/2018

Senatul a respins, astăzi, ordonanța de urgență a Guvernului 1/2020, privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, mai exact care modifică prevederi din OUG 114/2018.

Senatul este prim for sesizat pe proiectul de lege, decizională fiind Camera Deputaților.

La 6 ianuarie, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență pentru modificarea OUG 114/2018, în contextul în care proiectul pe care și-a asumat răspunderea a fost atacat la Curtea Constituțională. Ordonanța nu include, însă, prevederea referitoare la interzicerea cumului pensiei cu veniturile de la stat, fiind sesizată la CCR.

Printre prevederile ordonanței de urgență adoptate de Exeuctiv se numără prorogarea, cu un an de zile, a termenului de intrare în vigoare a pensiilor speciale pentru primari.

De asemenea, o altă prevedere o reprezintă înghețarea punctului de amendă la nivelul de 145 de lei și eliminarea taxei pe active bancare.

Actul normativ stipulează desființarea Fondului de Dezvoltare și Investiții, despre care șeful Cancelariei premierului Ionel Dancă a spus că este o modalitate de „sifonare” a banilor publici.

Ordonanța de urgență cuprinde și anularea taxei de 2% aplicată companiilor din energie.

Pe 23 decembrie 2019, Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament pe un proiect de lege care modifică prevederi din OUG 114, însă PSD a contestat actul normativ la CCR.

Judecătorii Curții vor discuta pe 12 februarie obiecția de neconstituționalitate privind angajarea răspunderii de către Executiv pe proiectul de modificare a OUG 114.