Confidenţialitate


Senatul a adoptat proiectul prin care profesorii primesc spor de 2.000 lei lunar, drept stimulent de risc în pandemie


Senatul a adoptat proiectul prin care profesorii primesc spor de 2.000 lei lunar, drept stimulent de risc în pandemie

Cadrele didactice și personalul auxiliar din învățământ vor primi stimulente financiare pe toată perioada stării de alertă și de urgență pentru implicarea și expunerea în față riscului răspândirii coronavirusului COVID-19, potrivit unui proiect aprobat de Senat.

Proiectul, cu un impact bugetar semnificativ, ar putea fi adoptat zilele următoare și de Camera Deputaților, forul decizional.

Mai exact, profesorii ar urma să primească un stimulent de risc în valoare de 2.000 de lei pe lună în perioada stării de alertă sau de urgență.

De asemenea, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic ar urma să primească 1.500 de lei pe lună.

Este vorba despre aproximativ 300 de mii de angajați din sistemul de Educație care ar urma să primească stimulentul de risc, efortul bugetar pentru această măsură urmând să depășească jumătate de miliard de lei pe lună.

Bugetul nu-și mai poate permite nicio creștere a cheltuielilor, a spus Ludovic Orban luni.

Inițiativa PSD vine pe fondul creșterii rapide a deficitului bugetar, prognozat de Consiliul Fiscal la peste 8% din PIB în acest an.

Mai mult, social-democrații intenționează ca tot săptămâna aceasta să reintroducă în lege majorarea cu 40% a pensiilor, nu doar cu 14% cum a decis guvernul, precum și creșterea salariilor profesorilor de anul acesta, nu de anul viitor.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria