OUG nr. 14/2017 pentru abrogarea OUG nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală a fost adoptată de senat cu unanimitate de voturi.
Raportul favorabil cu amendamente întocmit luni de Comisia juridică a fost asumat de plenul Senatului.
Au fost înregistrate 118 voturi ”pentru”, adică numărul senatorilor prezenţi la vot.
Înainte de vot, senatorii PNL şi cei ai USR au solicitat în plen dezbaterea la pachet a ordonanţelor de urgenţă 13 şi 14, însă după mai multe discuţii şi o pauză de consultări solicitarea opoziţiei a fost respinsă.
Senatul a dezbătut în regim de urgenţă proiectul de aprobare a OUG nr. 14/2017 .
Senatul este prima cameră sesizată, iar Camera Deputaţilor este forul decizional.