Senatorul Dan Șova este acuzat de complicitate la abuz în serviciu. Potrivit DNA, el ar fi prejudiciat CET Govora cu peste 1 milion de euro.
Procurorii DNA spun că în perioada 2006-2008, Dan Șova i-ar fi determinat pe Mihai Bălan, directorul general al CET Govora și Constantin Lăpădat, director economic în cadrul aceleiași societăți să își încalce atribuțiile de serviciu și să încheie două contracte de asistență juridică cu firma de avocatură Șova și Asociații.
Firma lui Dan Șova ar fi încasat astfel peste 660.000 de euro pentru primul contract și peste 1.800.000 de lei pentru al doilea contract, sume cu care ar fi fost prejudiciată societatea de stat. Potrivit procurorilor, CET Govora mai avea un contract de asistență juridică valabil, încheiat tot cu firma lui Dan Șova.
Într-un alt dosar, senatorul este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a convinge conducerea CET Govora să încheie un contract cu o anumită firmă de avocatură. Procurorii au cerut Parlamentului aviz pentru reținerea și arestarea preventivă a lui Dan Șova, dar plenul Senatului va da un vot abia miercurea viitoare.
Numele lui Dan Șova apare și în dosarul Turceni-Rovinari, în care a fost trimis în judecată alături de fostul premier, Victor Ponta. Cei doi sunt acuzați de fals în înscrisuri, evaziune fiscală și spălare de bani.