În sesizare se arată că acesta nu a avut susţinerea unui grup parlamentar, deşi Regulamentul Senatului precizează că orice candidatură pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale trebuie să aibă o asemenea susţinere.
Pe 7 iunie, deputatul Marian Enache – fost PSD și UNPR – a fost desemnat judecător al Curţii Constituţionale din partea Senatului, pe locul rămas vacant după terminarea mandatului lui Valentin Puskas. Enache a primit 80 de voturi ”pentru şi 37 ”împotrivă”.
În acea zi, comisia juridică a Senatului s-a reunit de două ori –ultima oară la solicitarea Biroului Permanent, pentru a-l audia pe Marian Enache. Iniţial, dosarul acestuia –depus în nume propriu- fusese respins de senatorii jurişti. În urma noii audieri, Enache a primit aviz favorabil. Contracandidata lui, senatoarea independentă Ruxandra Jipa, a amenințat că aceia care au acceptat așa ceva vor răspunde penal. I-a răspuns senatorul PSD Şerban Nicolae, care a susținut că rolul comisiei juridice era de a verifica dacă dosarul este complet, astfel că invalidarea candidaturii nu era regulamentară.
În sesizarea depusă la Curtea Constituțională, liderul grupului PNL din Senat mai atrage atenția asupra unui aspect : la şedinţa Comisiei juridice în care s-au avizat candidaturile pentru Curtea Constituțională a participat și senatorul Constantin Popa de la UNPR, care încă nu fusese validat de plen ca membru.