Confidenţialitate

Comisia Juridică a Senatului a aprobat ridicarea imunității lui Călin Popescu Tăriceanu

Comisia juridică a Senatului a aprobat miercuri ridicarea imunității lui Călin Popescu Tăriceanu, în dosarul în care DNA îl acuză de luare de mită pe vremea când era prim-ministru.

Raportul comisiei juridice va fi trimis plenului Senatului, cel care are ultimul cuvânt în acest caz. De menționat că PSD are singur majoritatea în plenul Senatului.

Biroul permanent al Senatului acordase, marţi, un nou termen de două săptămâni Comisiei juridice pentru întocmirea unui raport la solicitarea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul preşedintelui Camerei superioare, Călin Popescu-Tăriceanu.

Pâna acum, senatorii juriști au amânat de șase ori dezbaterea privind ridicarea imunităţii liderului ALDE.

Pe 9 aprilie, la ultima dezbatere, doar senatorii Opoziţiei au fost prezenți, iar astfel cvorumul nu a fost atins.

DNA a transmis Senatului, în 7 noiembrie 2018, cererea de avizare a începerii urmăririi penale în cazul lui Tăriceanu. Procurorii au anunţat că preşedintele Senatului este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la reprezentanţii unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiţionale la un contract comercial, banii fiind folosiţi pentru campania electorală.

Comisia juridică trebuie să întocmească raportul care va fi transmis plenului Senatului, cel în măsură să încuviinţeze sau să respingă solicitarea DNA.

Dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu are peste 70 de volume şi cuprinde peste 17.000 de pagini.