Confidenţialitate

Senator PNL, candidat la alegerile parlamentare, trimis în judecată: a condus băut și a accidentat o persoană

Senatorul PNL, Marius Nicoară a fost trimis în judecată pentru că s-a urcat beat la volan și a provocat un accident, în urmă căruia o persoană a fost rănită.

Marius Nicoară candidează la alegerile parlamentare din 11 decembrie și este primul pe lista candidaților PNL la Senat, în județul Cluj.

Procurorii de la Parchetul Înaltei Curți spun că în noiembrie 2014, senatorul PNL, Marius Nicoară a provocat un accident rutier în orașul Cluj, în urma căruia a fost rănită o persoană. Senatorul a intrat într-un autovehicul care frânase, pentru a efectua un viraj la stânga. Șoferul mașinii lovite de Marius Nicolară a fost rănit, dar a refuzat să depună plângere, așa că are calitate de martor în acest dosar.

Expertiza medico-legală a scos la iveală că senatorul avea o alcoolemie de 1,65 grame la mie. La momentul producerii accidentului, Marius Nicoară a spus că nu a adaptat viteza la condițiile de drum, pe șosea fiind polei. A precizat și că înainte de a se urca la volan consumase un cocktail.

Procesul se va judeca la Înalta Curte.