Confidenţialitate

Seism de 6,8 grade, în regiunea amazoniană de la graniţa dintre Brazilia şi Peru

Un cutremur cu magnitudinea 6,8 a zguduit statul brazilian Acre, de la graniţa cu Peru, relatează Agerpres.

Seismul a fost localizat la o adâncime de 575 kilometri, în regiunea Amazonului, la 89 de kilometri vest de oraşul Tarauacá, au anunţat seismologii de la Universitatea din capitala Brasilia.

Pe moment, nu au fost raportate victime sau pagube.

Din cauza adâncimii cutremurului, impactul acestuia la suprafaţă a fost relativ atenuat, deşi seismul a fost resimţit până în regiunea peruviană Ucayali.