Directorul serviciului de informaţii al SUA (National Intelligence) a dezvăluit, miercuri, că atât Rusia, cât şi Iranul au încercat să influențeze apropiatele alegeri prezidenţiale.
John Ratcliffe a făcut dezvăluirea într-o conferinţă de presă.
“Am confirmări că unele informaţii despre electorii înregistraţi au fost obţinute de Iran şi, separat, de Rusia”, a spus oficialul american.
Potrivit lui John Ratcliffe, autoritățile guvernamentale “au văzut deja Iranul trimitând e-mailuri falsificate, menite să intimideze alegătorii, să incite la tulburări sociale şi să-l afecteze pe preşedintele [Donald – n. red] Trump”, care candidează pentru un al doilea mandat la Casa Albă.