‘
Claudiu Tămârjan este suspectat de luare de mită şi trafic de influenţă, pentru că ar fi muşamalizat dosare ale unor accidente contra unor sume de bani.’
‘
Potrivit procurorilor Serviciul Teritorial Braşov al DNA, comisarul șef de poliție Claudiu Tămîrjan, șeful Serviciului Rutier din cadrul IPJ Brașov, este acuzat de şase fapte de trafic de influență, 11 fapte de instigare la abuz în serviciu şi de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii nedestinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
‘
Procurorii menţionează, în ordonanța de reținere, că în această cauză există date și probe din care reiese că, în perioada octombrie-decembrie 2013, Claudiu Tămîrjan a creat un sistem infracțional foarte bine pus la punct, oferind protecție mai multor persoane din mediile oamenilor de afaceri și funcționarilor publici.
‘
Astfel potrivit procurorilor, personalul din subordinea șefului Serviciului Rutier din cadrul IPJ Brașov nu îi sancţiona pe aceştia, contravențional sau penal, în schimbul unor foloase materiale oferite și remise ori de câte ori lucrătorul de poliție avea nevoie.
‘