Confidenţialitate


Şeful IGPR: Au fost deficienţe în organizarea acţiunii de prindere a urmăritului Marcel Lepa | AUDIO


Şeful IGPR: Au fost deficienţe în organizarea acţiunii de prindere a urmăritului Marcel Lepa | AUDIO

Şeful Poliţiei Române a admis, miercuri, că au fost deficienţe în organizarea acţiunii de prindere a urmăritului general Marcel Lepa, probleme care ţin de IPJ Timiş, şi că rezultatele anchetei desfăşurate la Inspectoratul Judeţean vor fi făcute publice după înmormântarea poliţistului împuşcat mortal, duminca trecută, pe raza localităţii Izvin.

“Trebuie să mergem pe două chestiuni principale. Prima parte a acţiunii, ce ţine de la modul în care au acţionat colegii noştri şi până când a fost împuşcat colegul nostru şi a doua parte – de la împuşcătura sa şi până la prinderea acestui criminal. Dacă legat de prima parte am spus că acţiunea poliţiştilor de la IPJ Timiş a fost deficitară şi defectuoasă, atunci ştiu de ce am spus asta. Am dispus o anchetă acolo, ancheta e în curs. Vă voi da toate detaliile la finalizarea anchetei”, a precizat chestorul Ioan Buda.

Partea a doua, adaugă el, reprezintă măsurile poliţieneşti ce s-au dispus.

“Pentru prima parte avem o anchetă desfăşurată la IPJ Timiş. Ea se va finaliza şi voi veni cu toate detaliile. Noi zilnic avem în jur de 20 de urmăriţi general ce sunt reţinuţi. De la începutul anului până în prezent au fost reţinuţi 3.800 de urmăriţi general. Pentru fiecare acţiune şi pentru fiecare urmărit general noi pregătim acţiunile într-un anumit fel. Pregătirea constă în profilul acelui căutat şi modul său de acţiune. Tocmai la acest lucru trebuiau să se gândească colegii mei. Să studieze profilul urmăritului general şi, în funcţie de aceasta, să intervină conform procedurilor”, a explicat Ioan Buda.

Şeful Poliţiei Române a menţionat că joi este înmormântarea poliţistului împuşcat la Izvin, iar după acest moment va da toate detaliile privind raportul verificărilor de la IPJ Timiş.

Duminică după-amiaza, un agent de 43 de ani a fost împuşcat mortal, pe raza localităţii timişene Izvin, în timp ce se afla într-o misiune de prindere a interlopului, care a reușit să fugă.

Marţi, Marcel Lepa, ucigaşul poliţistului Cristian Amariei, a fost capturat de poliţişti, în localitatea timişeană Remetea Mare.

Interlopul a fost operat sub pază, rănit fiind duminică, pe când era urmărit.

Marcel Lepa ar urma să fie externat, joi, și încarcerat.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…