Forțele de ordine de la Teheran nu au deschis focul asupra manifestanților în cursul protestelor faţă de doborârea unui avionul de pasageri, susține șeful Poliției din capitala Iranului. Ofițerii au primit ordin să acționeze cu moderație, afirmă Hossein Rahimi.
Înregistrări postate ieri pe rețelele de socializare au arătat oameni răniți, bălți de sânge, iar martorii oculari au relatat că s-au auzit focuri de armă în cursul protestelor de la Teheran. Agenția Reuters transmite că nu a putut momentan confirma imaginile și relatările martorilor.
Dintr-un clip postat de Bahman Kalbasi, corespondentul BBC în Iran, reiese că forțele de ordine au folosit gloanțe de cauciuc pentru a dispersa mulțimea.
Surreal. Standing in the middle of the Uni. of #Toronto Convocation Hall as people sob for the victims of #IranPlaneCrash & I get this HORRIFIC vid from a friend in #Tehran, she is standing over a bridge watching the protest as they are shot at by what she thinks R rubber bullets pic.twitter.com/aw6fuzOVS4
— Bahman Kalbasi (@BahmanKalbasi) January 12, 2020
Mii de persoane au protestat duminică față de doborârea avionului, scandând sloganuri împotriva ayatollahului Ali Khameneni, liderul suprem al Iranului.
Violenţe au izbucnit în Piaţa Azadi din Teheran, iar forţele de ordine au utilizat gloanţe de cauciuc şi gaze lacrimogene pentru dispersarea manifestanţilor, potrivit publicaţiilor The New York Times şi Independent.
Regimul de la Teheran a recunoscut sâmbătă că o unitate antiaeriană a Gardienilor Revoluţiei a doborât din greşeală avionul companiei Ukrainian Airlines, incident soldat cu moartea celor 176 de persoane aflate la bord. Avionul a fost doborât în contextul în care Iranul se temea de represalii după ce atacase baze militare din Irak ca ripostă la asasinarea de către SUA a comandantului militar iranian Qassem Soleimani.