Confidenţialitate

Șeful ISU Sibiu acuză autoritățile județene că mint în raportările despre noul coronavirus

Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu acuză că autorităle din județ responsabile cu gestionarea crizei de nou coronavirus că mint pentru a da bine în statistica națională.

În acest moment, pe graficele online, în acest județ au fost înregistrate doar 3 cazuri, dintre care 2 mortale. Sursa acestor raportări este presa.

Cosmin Balcu a declarat pentru publicația Turnul Sfatului că, marți, DSP-ul nu a raportat vreun caz de Sars-Cov-2.

„Oficial vă spun că suntem nebuni la cap. DSP-ul ne-a raportat azi, la orele 17.00, zero «pozitivi» și zero decedați în județul Sibiu. Datele pe care le primim de la Direcția de Sănătate Publică Sibiu la Centrul județean de coordonare și conducere a intervenției sunt cu zero pozitivi și cu zero decedați. Este incredibil ceea ce se întâmplă. Suntem în 2020 și unii trăiesc în 1900 toamna. Ca să ne dăm mari, că avem zero”, a declarat Cosmin Balcu pentru Turnul Sfatului.

Europa FM a încercat să îl contacteze pe ședul ISU Sibiu, însă Cosmin Balcu ne-a transmis că este într-o ședință.

Consiliul Județean Sibiu a publicat lista cu toate necesitățile spitalelor din județ.

Medicii din spitalele sibiene au nevoie acum de peste 100.000 de perechi de mănuși, peste 160.000 de măști chirurgicale și aproape 13.000 de combinezoane de protecție.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Anca Grădinaru