Șeful operațiunilor americane ale companiei Ford, Raj Nair, şi-a anunţat demisia imediată după o anchetă internă privind “comportamentul inadecvat” al acestuia, “incompatibil cu codul de conduită al companiei”, potrivit BBC.
Producătorul de automobile nu a oferit detalii suplimentare despre cele întâmplate.
Președinte și director executiv, Jim Hackett a transmis că Ford şi-a asumat angajamentul de a cultiva respectul între angajaţi. “Ne așteptăm ca liderii noștri să respecte pe deplin aceste valori”, a adăugat acesta.
Într-un comunicat, Raj Nair a transmis că regretă “sincer” comportamentul avut.
Indianul preluase postul la 1 iulie 2017, fiind anterior șeful departamentului de dezvoltare a produselor Ford la nivel mondial.